feed-image  Benzi RSS

Somații / Scrisori recomandate

Maxima săptămînii

 „ Adevărul este pretutindeni, dar nu-l recunoaşte decît cel care îl caută”                             N. Iorga

 

Iar toamna e ca o primăvară în care orice frunză este o floare

   Numai culoarea rubinie a acestora ne amintește că sântem în plină toamnă cu căderi de frunze și de amintiri. Iar dacă vorbim de frunze căzute, ne organizăm și pentru a le aduna, în contextul curățeniei generale de toamnă. În această ordine de idei, azi, 09.11.2018, ora 11.00, la Pretura

sectorului Râșcani s-a desfășurat o ședință de lucru cu gestionarii blocurilor locative din sector și reprezentanți ai ONG-lor, în cadrul căreia s-a discutat și s-a pus la punct agenda zilei pentru data de 10.11.2018, solicitată de către Primarul General Interimar al municipiului Chișinău Ruslan Codreanu, a fi zi de curățenie generală de toamnă. Astfel, fiecare din cei prezenți la ședință a fost informat despre sectorul de lucru încredințat și traseele autospecialelor implicate în colectarea frunzișului de pe străzile sectorului.
   În concluzie, coordonarea reușită a activităților întreprinse în sector are un impact pozitiv pe dinamica lucrărilor de salubrizare a sectorului.